top of page

Concept

Creăm împreună coloana sonoră potrivită evenimentului tău

Am pornit această inițiativă de business după ce am conștientizat gradul ridicat al limitărilor muzicale impuse de DJ-ul specializat să asigure muzica la evenimente tip nunți și botezuri. Vă propun o critică constructivă referitoare la așa numita "muzică de nuntă",  fără să imi doresc eliminarea fiecărei melodii care poate fi considerată ca aparținând sunetului unei nunți "clasice".

 

După 4 ani consecutivi de activitate full-time în acest domeniu, am ajuns la concluzia că este nevoie să conturez atât un brand personal, cât și o nișă de clienți care să aprecieze modul în care construiesc Dj-set-ul unui eveniment privat. Așa am descoperit o nouă nevoie în acest domeniu de business. Practic, mă adresez în principal celor cărora le lipsește un serviciu care oferă mai multe alternative la această generalistă și omniprezentă "muzică de nuntă", si anume celor pe care nu îi interesează în mod principal compromisul, ci preferă să aibă posibilitatea fie să își aleagă singuri melodiile (Pachetul Party HIBRID), fie merg pe mâna mea, prin a va oferi un Dj-set personalizat al căror directii muzicale să fie decise impreuna (pachetul Vinyl Party).

​​​

Succesul acestui serviciu se bazează pe trei piloni:

 

  • modul în care este decis și produs playlistul final

  • calitatea sunetul propus și a volumului aferent

  • eu (curator muzical si DJ) ca persoană care pune în practică structura prestabilită

 

A) Propun următoarea “filosofie” cu care să construiesc un playlist pentru un eveniment privat:

  • fiecare client este unic, deci fiecare Dj-set trebuie să fie unic

  • primiti prioritate în selectarea melodiilor sau măcar a genurilor muzicale preferate

  • alegeti cât de mult va doriti să decideti playlistul evenimentului, în funcție de cele trei pachete propuse

  • rolul meu în construirea playlistului final este decis de către voi, nu de către mine

  • am obligatia să păstrez în permanență contactul cu voi, pentru a înțelege în prealabil structura muzicală preferată, în vederea pregătirii playlistului final

  • nu imi asum rolul de a decide singur întregul playlist

  • nu impun un playlist care sa nu ia în considerare preferințele muzicale și cerințele tale

  • DJ Set-ul final trebuie sa conțină amprenta personală a fiecăruia dintre voi.

B) Din punct de vedere al volumului folosit pe parcursul unui întreg eveniment, propunerea mea încearcă să satisfacă o clientelă de nișă care își dorește ca definiția unui sunet potrivit pentru o nuntă (sau botez) să se găsească la răscrucea între:

  • a putea asculta muzica la un volum îndeajuns de puternic incât să asigure o audiție plăcută a sutelor de melodii de pe tot parcursul evenimentului (mai ales pe ringul de dans)

  • a exista un volum maxim prestabilit care să poată asigura invitaților lejeritatea de a discuta cu persoanele din jur fără să ridice vocea “ca la nuntă”, mai ales în timpul meselor

  • a respecta cererea organizatorilor ca după o anumită oră volumul să fie redus gradual (doar pentru locațiile unde este comunicat această limitare de către organizator)

 

Pentru a avea succes, Lejer Sound System lucrează exclusiv cu un echipament de sunet propriu. Sistemul de boxe active HK AUDIO LINEAR 3 sunt concepute să redea sunetul la un volum mediu cu o calitate ridicată. Adițional, subwooferul HK AUDIO PR:O 115 asigură un sunet pătrunzător, dar care nu iese în evidență și astfel nu deranjează.

 

Ca mediu de redare, folosesc în principal fie pick-up-uri și viniluri, fie CDJ-uri pentru a reda muzica digitală, mp3 320 kbps. Exclud folosirea laptopului și a consolei ca mediu unic de redare al muzicii pe întreg parcursul unui eveniment. Pot folosi până la 6 canale diferite pe parcursul unui eveniment, în oricare combinație posibilă: 2 pick-up-uri, 2 x CDJ, 1 x laptop, 1 x Smartphone (YouTube Premium). Aceste schimbări multiple de mediu de redare au rolul de a oferi siguranța publicului că fiecare piesă este selectată în- și pentru acel moment.

 

C) Imi doresc să promovez un serviciu în care să prioritizez calitatea Dj-ului de a aduna sub același "acoperiș" tot ceea ce a fost decis referitor la desfășurarea evenimentului (din punct de vedere muzical), și punerea în practică a acestei filosofii, mereu atent și prezent la șirul de momente caracteristice unui eveniment privat. Într-un fel, vorbesc despre o formă de activism față de Dj-ul de nunți care se consideră atotștiutor și care propune solitar politica muzicală a unui astfel de eveniment.

 

Evenimentul este pentru buna dispoziție a voastra si a invitatiilor vostri, nu doar pentru ca DJ-ul să asculte melodiile pe care le consideră dezirabile. De aceea DJ-ul trebuie să fie în primul rând cel care îl ajută pe client să aibă parte de ceea ce și-a dorit. Aici, rolul DJ-ului este esențial pentru buna desfășurare a unui astfel de eveniment, incomparabil cu celelalte servicii standard precum foto-video sau decorațiuni, care își au particularitățile proprii, dar nu influențează atât de mult succesul per ansamblu al întregii zi.

 

Cu ajutorul unui playlist complex deja organizat pe diferite categorii, prin atenția distributivă de pe tot parcursul evenimentului, prin selecția muzicală făcută, piesă după piesă, moment după moment, DJ-ul are obligația să creeze un DJ-Set live. Aceasta este normalitatea absolută pe care noi, din rolul de DJ pe care ni-l asumăm, dorim să o promovăm în acest domeniu de activitate business, și anume asigurarea coloanei sonore și a sistemului tehnic necesar bunei funcționări a unui eveniment privat.

_DSC0338.jpg
_DSC0458.jpg
    Vlad Mihaescu aka LEJER

    Îmi vine natural să pun în practică principiile pe care se bazează acest serviciu propus pe piață. Cu fiecare eveniment în parte, îmi consolidez viziunea unei căi de mijloc între anduranța unui Dj Set extins și semnificația fiecărei melodii alese. Dorința mea este ca tu să îți permiți să trăiești momentul, să te trezești zâmbind din senin, să rămâi cu o emoție în suflet sau un beat în timpane. Aidoma unui curator de artă, studiez foarte atent propria mea colecție de viniluri, și totodată caut permanent sunete noi compatibile. Îmi urmez cu încredere simțul muzical și instinctul construit în timp și ofer publicului experiența unei întâlniri dinamice, cu o structură prestabilită împreună cu tine. Discurile de vinil sunt pasiunea mea dintotdeauna; folosindu-le, cred că omagiez muzica și pe voi, Fără să par arogant, consider că muzica este în esență lipiciul unui eveniment privat precum o nuntă, un botez sau o zi de naștere. De aceea este nevoie de o selecție și folosire a muzicii conform unei gândiri etice.

    Colaboratori & Parteneri

    th.jpeg
    portal village.jpeg
    WhatsApp Image 2025-02-12 at 9.16.00 PM.jpeg
    Minimorum logo copy 2_edited_edited.jpg
    bottom of page